Cine mai are nevoie de filosofi, probabil poeţii, dar, totusi, şi aceea au existenţa ameninţată. Marea problemă a celor îşi pun ambiţia cu filosofia este dacă mai există sau nu acest domeniu de activitate. Orbi faţă un dat efectiv, sau cel puţin aşa fiind percepuţi de mentalitatea comună, au ajuns precum unele meserii uitate de posmodernismul de azi, numai bune de pus în vitrine. Aceste bibelouri de porţelan totuşi exista, şi în plina activitate, fiind greu de scos din avântul adolescentin al multora dintre noi rămân pentru unii o îndeletinicire uzuală. Mai mult, filosofia încă mai produce adepţi, acei studenţi la filosofie. Pe drept, problema nu este pusă greşit, până şi filosofii mai pun câte o lopată de pământ peste mormantul „cunoaşterii”, altei cunoaşteri decât cea care naşte specialişti.
Să zicem că „specializarea” ar fi ciuma bubonică din actualul ritual al gândirii umane, totul a devenit disciplină predată la şcoală, canonizată după un bun plac, fie el guvernamental sau nu. Tendinţa către canonizare nu este deloc nouă, dar apoi în spaţiul filosofiei lucrurile par împietrite. Cei care îşi însemnează gândirea ca fiind filosofică şi sunt denumiţi ca atare au tendinţa să adapteze filosofia către specializările cu brain appeal, în fond consumismul dictează atributele de existenţă, iar filosofia trebuie să se lase consumată pentru a exista. Intelectualii nu pot rămâne intelectuali şi atât, precum mai vechii lor camarazi (inginerii) ei trebuiesc împărţiţi şi ajung denumiţi experţi ori specialişti. Evident filosofia nu poate scăpa de această etichetă dacă îşi doreşte existenţa. Soarta studenţilor de filosofie rămâne unilaterală, nu pot deveni decât specialişti, botezaţi sub un canon, specializaţi, licenţiaţi, şi poate dacă au noroc, dar asta se întâmplă din ce în ce mai rar, brevetaţi, gen intelectualii noştrii de televizor Liiceanu şi prietenii.
Specializarea este o tendinţă normală dacă privim în direcţia fluxului socio-cultural al timpului recent. Când mai mulţi inşi comunică lucruri care scapă înţelesului comun par a cladi un cod numai al lor, căci, în fond comunicare inter-umană se bazează şi pe un cod acceptat şi înţeles atât de receptor cât şi de emiţător. Acest cod comportându-se ezoteric nu va face decât să pună o barieră între cei specializaţi, cei care au fost iniţiaţi, instruţi, şi ceilalţi.
Nu vreau să privesc specializare cu rea-credinţă, ea în fond lasă unui tânăr un domeniu sigur în care să-şi balacească creierul, şi în plus este principala atracţie a tendinţelor intelectualiste, aportul propriu, ingeniozitatea, deveniind doar un adaos de nuanţă. Specializările sunt ordonate în aşa fel încât filosofii nu mai pot deruta poporul, ei devin bine etichetaţi, atât de bine etichetaţi încât nici denumirea de filosof nu-şi mai are rost, ba mai mult stârneşte râs şi batjocoră. Filosoful este un individ absurd, un individ care are îndrăzneala să-şi depăşească „disciplina”, specializarea, şi să o apuce pe propiul drum. Ciudat e că la acest lucru visează toţi studenţii la filosofie, sau oricum cei care nu dau la filosofie doar ca să scape de armată, parinţi sau alţi monştri ai copilăriei.
Dacă întreb pe stradă “Ce este filosofia?” voi primi de fiecare dată cam acelaşi răspuns scos din manual, din filosofia ca şi disciplină. şi culmea, mulţi gânditori, sau liber cugetători cum mai sunt etichetaţi, au dat tot atât de multe răspunsuri la felul în care li sa arătat lor filosofia, păcat că cel mai mult se înţelege de aici a se cita acel răspuns şi nu a se lua drept model clădirea unui răspuns propriu.
Filosofii de guerilă, acei liber-cugetători, riscă să ajungă aidoma unor poeţi analfabeţi, nebăgaţi în seamă precum o meserie fără meşteri, o meserie din secolele trecute pusă acum sub un panou de sticlă. Un student de filosofie nu va fi decât un individ care mai şterge geamul vitrinei din când în când.
Avem specialişti pentru orice problemă, exitenţa noastră este baricadată de specialişti, pentru orice ciot de care ne împiedicăm apelam la un specialist. De exemplu, dacă avem probleme cu cine suntem, sau comportamentul nostru apelam la psiholog sau terapeut, un specialist în consilierea psiho-socială. “Omul recent” nu mai are timp să-şi pună întrebările cu care ne naştem. Întrebările filosofilor au ajuns întrebări pe care doar copii le mai iau în serios, adulţii doar ce mai dau din când în când vina pe “Doamne-Doamne”. Dacă ea, filosofia, aparea în tinereţea ei ca o îndeletnicire demnă de un bătrân, acuma mentalitatea comună a infantilizato până la limita puerilului. Specializare pentru filosofie este un fel de scutec, din el îşi întinde alintul către ştiinţele pe care le-a format cu timpul.
Să zicem că „specializarea” ar fi ciuma bubonică din actualul ritual al gândirii umane, totul a devenit disciplină predată la şcoală, canonizată după un bun plac, fie el guvernamental sau nu. Tendinţa către canonizare nu este deloc nouă, dar apoi în spaţiul filosofiei lucrurile par împietrite. Cei care îşi însemnează gândirea ca fiind filosofică şi sunt denumiţi ca atare au tendinţa să adapteze filosofia către specializările cu brain appeal, în fond consumismul dictează atributele de existenţă, iar filosofia trebuie să se lase consumată pentru a exista. Intelectualii nu pot rămâne intelectuali şi atât, precum mai vechii lor camarazi (inginerii) ei trebuiesc împărţiţi şi ajung denumiţi experţi ori specialişti. Evident filosofia nu poate scăpa de această etichetă dacă îşi doreşte existenţa. Soarta studenţilor de filosofie rămâne unilaterală, nu pot deveni decât specialişti, botezaţi sub un canon, specializaţi, licenţiaţi, şi poate dacă au noroc, dar asta se întâmplă din ce în ce mai rar, brevetaţi, gen intelectualii noştrii de televizor Liiceanu şi prietenii.
Specializarea este o tendinţă normală dacă privim în direcţia fluxului socio-cultural al timpului recent. Când mai mulţi inşi comunică lucruri care scapă înţelesului comun par a cladi un cod numai al lor, căci, în fond comunicare inter-umană se bazează şi pe un cod acceptat şi înţeles atât de receptor cât şi de emiţător. Acest cod comportându-se ezoteric nu va face decât să pună o barieră între cei specializaţi, cei care au fost iniţiaţi, instruţi, şi ceilalţi.
Nu vreau să privesc specializare cu rea-credinţă, ea în fond lasă unui tânăr un domeniu sigur în care să-şi balacească creierul, şi în plus este principala atracţie a tendinţelor intelectualiste, aportul propriu, ingeniozitatea, deveniind doar un adaos de nuanţă. Specializările sunt ordonate în aşa fel încât filosofii nu mai pot deruta poporul, ei devin bine etichetaţi, atât de bine etichetaţi încât nici denumirea de filosof nu-şi mai are rost, ba mai mult stârneşte râs şi batjocoră. Filosoful este un individ absurd, un individ care are îndrăzneala să-şi depăşească „disciplina”, specializarea, şi să o apuce pe propiul drum. Ciudat e că la acest lucru visează toţi studenţii la filosofie, sau oricum cei care nu dau la filosofie doar ca să scape de armată, parinţi sau alţi monştri ai copilăriei.
Dacă întreb pe stradă “Ce este filosofia?” voi primi de fiecare dată cam acelaşi răspuns scos din manual, din filosofia ca şi disciplină. şi culmea, mulţi gânditori, sau liber cugetători cum mai sunt etichetaţi, au dat tot atât de multe răspunsuri la felul în care li sa arătat lor filosofia, păcat că cel mai mult se înţelege de aici a se cita acel răspuns şi nu a se lua drept model clădirea unui răspuns propriu.
Filosofii de guerilă, acei liber-cugetători, riscă să ajungă aidoma unor poeţi analfabeţi, nebăgaţi în seamă precum o meserie fără meşteri, o meserie din secolele trecute pusă acum sub un panou de sticlă. Un student de filosofie nu va fi decât un individ care mai şterge geamul vitrinei din când în când.
Avem specialişti pentru orice problemă, exitenţa noastră este baricadată de specialişti, pentru orice ciot de care ne împiedicăm apelam la un specialist. De exemplu, dacă avem probleme cu cine suntem, sau comportamentul nostru apelam la psiholog sau terapeut, un specialist în consilierea psiho-socială. “Omul recent” nu mai are timp să-şi pună întrebările cu care ne naştem. Întrebările filosofilor au ajuns întrebări pe care doar copii le mai iau în serios, adulţii doar ce mai dau din când în când vina pe “Doamne-Doamne”. Dacă ea, filosofia, aparea în tinereţea ei ca o îndeletnicire demnă de un bătrân, acuma mentalitatea comună a infantilizato până la limita puerilului. Specializare pentru filosofie este un fel de scutec, din el îşi întinde alintul către ştiinţele pe care le-a format cu timpul.
