Omul este un animal social, sau cel puţin aşa au gândit câţiva filosofi. Socializarea omului ţine de crearea societăţii umane, sau mai bine spus a societăţilor umane. Din acest sâmbure al adunării la-un-loc, omul s-a deprins cu mai multe forme din ceea ce putem numi socializare. În primul rând socializarea a implicat dezvoltarea unui limbaj prin care un ins poate să interacţioneze cu un altul. Limbajul însă a cunoscut mai multe forme, ultima şi cea mai tranşantă pentru acesta este codificată prin cibernetică. Limbajul a ajuns astăzi la o formalizare atât de acută încât, la baza sa, nu este decât un flux de numere, şi îndeajuns doar două dintre ele, „0” şi „1”. Ieşitul la poartă pentru a schimba o vorbă, o sonorizare a gândurilor, a ajuns o iniţiere de program. Ieşitul la poartă, egal, intratul în reţea. Internetul devine bulevardul noului mod prin care socializarea se manifestă. Nu zic că nu se mai iese la poarta pentru a socializa cu vecinul, numai că un sunet de clopot pe messenger, de exemplu, a înlocuit pentru foarte mulţi dintre noi bătutul în poarta vecinului.
Un alt aspect interesant raportat la socializare e faptul că omul a putut ajunge la putinţa schimbului de gânduri cu celălalt doar prin prisma unui alt schimb, schimbul de gânduri pe care îl practica cu el însuşi. Dialogul interior reproduce fidel o formă de socializare, omul se cunoaşte pe sine lafel cum ajunge să-l cunoască şi pe cel de lângă sine. Numai că din eterna frică pe care un ins o are faţă de celălalt, socializarea nu a putut evolua prea departe, iar dialogul interior a rămas doar forma cea mai sincera şi intimă prin care un gând se manifestă. Messengerul, dacă e să-l luăm ca şi idiom pentru nouă formă de socializare, lasă omul în ipostaza să-şi reproducă dialogul interior înspre exteriorul său. Pentru o socializare pe internet fiecare ins îşi creează un profil, acest profil este o plamădire virtuală a unui ego pe care urmează apoi sa-l facă cunoscut prin formă grafică şi scripturală celorlaţi, sau mai bine spus celorlalte profiluri. Socializarea pe internet este defapt o socializare între profiluri. Internetul nu da naştere unei legături efective între mine ca şi participant la reţea şi un alt participant, ci doar o legătura dintre un profil, al meu de exemplu, şi un alt profil. În profil îmi răstorn toate valorile, trăirile şi gândurile pe care le am despre mine, sau pe care mi le doresc. Aceste valori nu rămân inactive, spaţiul în care îşi desfăşoară activitatea chiar dacă duce lipsă de materialitate, există şi este virtual. Găsirea partenerului de socializare se produce prin selecţia profilurilor. Dialogul interior, devine fără valoare, eu vorbesc cu profilul meu, am expectaţii de la el, investesc în el şi mă simt mândru de el atunci când sunt apreciat prin el. Profilul nu este doar cartea mea de vizită, eu sunt profilul meu. Ne vorbim vorbindu-mi. Un ins fără profil pe internet nu există în acea comunitate. Iar cum această comunitate are tendinţe de globalizare, identificarea printr-un profil pe internet devine o nevoie de adaptare la societate. Sing-in va ajunge, probabil, dovadă de existenţă.
Ideea ca omul interacţionează cu celălalt printr-o „mască”, printr-un construct pe care şi-l aplică „chipului” nu este nouă pentru mintea omenească, numai ca evoluţia acestei măşti a ajuns în punctul în care se pierde aproape total identitatea purtătorului, celui care se uzează de ea, user-ului. Instrumentul a devenit atât de complex încât sentimentul siguranţei, şi al ascunderii faţă de celălalt este total satisfăcut.
