Poezii din primii ani de facultate

Cinci taieturi in carne

Adorm cu tăieturile mâinilor
învelite în cerneluri.
Lovindu-mă uşor de un negru
al ochilor,
căldura cerşeşte pielii
amuţite de praf
somnul ce fascinează
prin rimă.

Cui să-i dau de trăit?

Aş vrea ca lămpile să se stingă
prin grai,
sarea să se topească pe foc
şi lumina să se privească
în umbră.

Mintea o simt închisă
în fantasme
o simt râzând de durere şi,
da,
sunt într-un loc în care
visul doare.


Eu
Să fim bine înţeleşi,
astăzi nu vom folosi
stâlcitorul de cuvinte.
Suntem la început
suntem o pacoste,
dar ce contează
eu sunt virgula dintre
pa şi costea,
fără mine punctul meu de vedere
ar avea un sens.
Să nu folosim stâlcitorul de cuvinte,
deci să nu exist.
Dinţii îşi trădează propria natură,
- eu sunt stâlcitorul de cuvinte - .
Deci să recapitulăm,
eu nu sunt eu,
eu e fiecare.
Totul în rest e reprezentare a eu-lui,
deci începând cu tine.
Să nu folosim stâlcitorul
de cuvinte:
- Cum omenirea e un singur eu?
Şi apoi câţi de mine
încap într-un eu?

Să spunem că:
în mine, mie mi se pare că eu sunt însumi
eu,
dar tu ce cauţi aici?
Şi apoi nu mai suntem bine înţeleşi,
am folosit stâlcitorul de cuvinte.

In urlet de Eros

M-am întors să-mi văd rănile,
mulţumită de reuşită
zeiţa aşteaptă să ofer mai mult.

Sunt torturat chinezeşte
şi fără să fiu masochist
plăcerea îmi râde în ceafa cu care stau spre ea.

Suntem diferiţi Tu şi Eu
dar avem aceleaşi răni;
în trupul tău de eter
sunt profan,
dar trupul meu de carne
te înghite dureros şi de-o dată.

Să-mi spui două lucruri de iubire,
să te opreşti din a cresta
şi să te laşi crestată cu trup.

Am rămas în coloanele templului tău
în care arunci cu piatră ascuţită;
nu pot spune dacă piatra îţi iese din răni
ochii au fost primii pe care mi i-ai rănit.